Meciul Steaua – Astra Giurgiu se va juca duminica la Pitesti! Pretentiile celor de la Steaua

0
2184

Duminică, cei de la Steaua vor juca primul meci oficial la Piteşti. Bucureştenii vor juca meciurile de pe teren propriu în Trivale, iar viceprimarul Cornel Ionică a anunţat  care este suma platita de acestia pentru meci. Vorbim despre suma de 10.000 lei pe meci. Steaua va juca împotriva celor de la Astra Giurgiu, un meci foarte important pentru ierarhia finală a primei divizii.

Vorbind despre nişte meciuri de Liga I, stadionul din Trivale a fost supus şi realizării unor mici lucrări de modernizare. Au fost montate cabine de comentariu, acestea fiind fixate din diverse unghiuri de transmisiune, iar o altă problemă a venit în momentul în care s-a discutat despre felul în care vor fi organizate conferinţele de presă de la finalul meciurilor. Astfel, aceste încăperi trebuie să permită accesul a 40 de persoane, iar la Piteşti numărul era doar la jumătate. A fost montat un cort pentru a se putea realiza respectivele conferinţe de presă.

Pretul biletului pentru a intra la meciul Stelei cu Astra este cuprins intre 10 si 20 de lei, in functie de locul in care alegi sa stai.

Confruntarea dintre cele două echipe va avea loc duminică seara de la ora 20:30.

Până la finalul anului, steliştii vor juca trei meciuri la Piteşti. Steaua va juca trei meciuri la Piteşti până la finalul acestui an. Astfel, primul dintre ele o să fie duelul cu cei de la Astra, partidă ce va avea loc duminică. Al doilea meci va fi cel cu cei de la CSU Craiova, confruntare ce va avea loc peste două săpătmâni. Ultimul meci pe care steliştii îl vor juca la Piteşti în acest an, o să fie duelul cu ACS Poli Timişoara.

LASA UN RASPUNS