Mașină de intervenție, MODEL SPECIAL, produsă de Uzina Dacia, pentru Jandarmeria Română

0
1304

Șeful Jandarmeriei Române a susținut o conferință de presă în Argeș, în urma participării la un eveniment important în județ, ”Consiliul Militar al Jandarmeriei Române”. Colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, inspectorul general al Jandarmeriei Române, alături de prefectul de Argeș, Emilian Dragnea, și gazda evenimentului, inspectorul șef al IJJ Argeș, Gheorghe Lupescu, a vorbit despre principalele probleme cu care se confruntă Jandarmeria Română la ora actuală, dar și cum au fost luate măsuri pentru a realiza o infrastructură mai bună pentru resursa umană, pentru ca jandarmii să își poată desfășura activitatea în condiții bune.

Avem armament serie de fabricație 1970, avem muniție care nu intră în calibrele Nato, avem mașini într-o stare destul de înaintată de degradare. Văzând toate astea, am început și împreună cu conducerea Ministerului un program de modernizare. Ne intereseaă și producția internă, iar Dacia Mioveni ne-a ajutat să dezvoltăm o mașină pe specificul cerințelor noastre, adică o mașină care să poată urca într-o zonă greu accesibilă, care să te poată duce cât mai aproape de zona calamitată și de asemenea care să îți ofere protecție. Am făcut un model pe care o să îl vedeți cât de curând. Contractul este semnat, câștigătoare este Uzina Dacia, va produce modelul 4X4.”, a declarat colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, inspectorul general al Jandarmeriei Române.

În procesul de dotare și modernizare, Argeșul va primi 4 mașini 4X4 și, într-un proiect comun cu departamentul de Situații de Urgență, două mașini de intervenție pentru mediul montan cu echipamentele de asigurare prim-ajutor necesare, ne-a mai informat inspectorul general.

LASA UN RASPUNS