A murit pe loc, dupa ce a intrat cu masina intr-un cap de pod. S-a intamplat in aceasta dimineata, in comuna Corbeni, sat Oiesti, judetul Arges (mai multe DETALII AICI: Acum, in Arges: A intrat cu masina intr-un cap de pod si a murit!). Politistii au transmis, in urma cu cateva momente, ca este vorba despre un barbat in varsta de 35 de ani care a pierit in urma impactului violent.
“Din primele verificări, șoferul de 35 de ani, aceeași localitate, aflat singur în autoturism, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu cap de pod, ceea ce a dus la răsturnarea autovehicului.
La fața locului au sosit echipele de intervenție, însă din nefericire șoferul autoturismului a fost declarat decedat.
Cadavrul bărbatlui a fost transportat la Serviciul de Medinică Legală Argeș, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului și pentru a se stabilii dacă acesta consumase alcool.
Polițiștii sub coordonarea Parcehtului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.“, arata un comunicat oficial transmis de Politia Arges.





































