Învățământ online la Corbi! Tablete pentru elevi, voluntari implicați, un sprijin pentru elevi

0
538

Sunt localități în care, datorită implicării administrației locale, lucrurile se mișcă repede, iar acest exemplu bun îl oferă și comuna Corbi. Elevii localității au nevoie de ajutor pentru a putea învăța în această perioadă de criză, astfel că, în mod special cei din clasele terminale au un sprijin încă de acum.

Primaria Corbi în parteneriat cu Școala gimnazială „Naum Râmniceanu” și Inspectoratul Județean al Educației Argeș au început implementarea unui proiect pilot denumit generic „ÎNVĂȚĂMÂNTUL LA DISTANȚĂ SAU ONLINE ”. Anunțul a fost făcut chiar de către primarul comunei Corbi, Virgil Baciu.

Din cauza pandemiei de COVID-19, școlile au fost închise iar cursurile în clase, suspendate, astfel a apărut nevoia ca profesorii să țină legătura și să desfășoare lecțiile cu elevii online, pentru a respecta Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență.
Învățămantul la distanță presupune conectarea elevilor cu resursele didactice distribuite, folosind diverse tehnologii în vederea obținerii cunostințelor și informațiilor pentru a putea parcurge materia și a răspunde sau rezolva temele transmise de către cadrele didactice acestora. Însă lipsa de logistică necesară (dispozitive, internet, aplicații, platforme,etc.) a îngreunat sau i-a pus în imposibilitate, atât pe profesori, cât și pe elevi de a parcurge materia și a susține cursurile la distanță, ceea ce ne-a deteminat să implementăm un proiect pilot la nivel de învățământ gimnazial și primar.
Pentru a putea realiza acest proiect am identificat instituțiile de care avem nevoie, precum și implicarea acestora, pe care le prezentăm în continuare:
1. PRIMARIA CORBI – a pus la dispoziția elevilor din clasa a VIII-a tablete cu sim prepay pe care au fost instalate aplicatiile: zoom, skype, whatsapp, pentru a putea parcurge materia și a acumula cunoștințele necesare în vederea închiderii anului școlar și susținerea examenului de capacitate. Aceste tablete au fost la dispoziție cu titlu de folosință până la terminarea anului scolar.
Urmează în scurt timp să punem la dispoziție tablete și pentru ceilalți elevi de la clasele V-VII, iar pe termen mediu să extindem învățământul online și la clasele primare.
2. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NAUM RÂMNICEANU” – în urma discuțiilor avute cu cadrele didactice, acestea s-au arătat încântate de implementarea acestui proiect și au arătat disponibilitate și implicare, urmând să vină cu propuneri și soluții concrete, iar copiii s-au arătat cei mai optimiști.
3. INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN ARGEȘ – a răspuns pozitiv și ne-a asigurat de tot sprijinul acestora, recomandând anumite platforme compatibile învățământului la distanță.
4. VOLUNTARII – ținând cont că totuși în mediul rural nu toți copii au avut acces la tehnologia informației și nu sunt pregătiți pentru a putea folosi aceste dispozitive și aplicații, am ajuns la concluzia că avem nevoie de voluntari în ai ajuta pe acestia și a le dezvolta abilitățile de comunicare online. De aceia facem un apel la tineri, elevi, studenți, etc, care au cunostințe de specialitate pentru a se implica și a face parte din echipa extinsa formată din: elevi, cadre didactice, angajati ai primăriei și reprezentanți ai ISJ Argeș.
Înscrierile pentru voluntariat se pot face pe facebook, messenger, sau la telefonul primăriei 0248580005 .
Acest proiect reprezintă o provocare pentru toți și poate fi realizat cu multă implicare, susținere și eforturi depuse din partea tuturor și îl consider un pas spre ceea ce va însemna învățământul într-un viitor nu prea îndepărtat.”, a transmis edilul local Virgil Baciu.

LASA UN RASPUNS