ÎNCĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE VACANȚĂ? Mesajul premierului către ministrul Educației

0
1627

Cu doar o lună înainte de începerea anului școlar, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației, să ia în considerare prelungirea vacanței de vară cu o săptămână, până pe 16 septembrie.

“Vă rog, doamnă ministru Ecaterina Andronescu, să luaţi în considerare începerea anului şcolar în 16 septembrie. Cred că şi aceasta este o măsură aşteptată de elevi”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.

Anul acesta anul școlar ar trebui să înceapă pe 9 septembrie, așa cum a fost stabilit prin structura anului școlar, adoptată în luna februarie prin ordin de ministru, după discuții cu elevii, profesorii și părinții.

Ministrul Educației, Ecaterina Androneascu, a declarat că nu poate da un răspuns cu privire la acest lucru până ce nu vorbește cu profesorii, elevii și părinții, potrivit hotnews.ro.

“O să vă dau răspunsul după ce o să discut cu cei care sunt implicați: comisia de dialog social, sindicate, organizațiile de elevi”, a spus Ecaterina Andronescu. Astfel, în zilele următoare, Ministerul Educației va convoca o întâlnire a comisiei de dialog social.

LASA UN RASPUNS