Şeful comisiei de buget, social-democratul Viorel Ştefan, l-a avertizat pe premier că în orice moment, în 2016, guvernul său ar putea fi dat jos prin moţiune de cenzură. De asemenea, membrii formaţiunii ALDE îl avertizează pe Cioloş că trebuie să vină până miercuri cu o soluţie pentru majorarea salariului minim pentru toate categoriile de angajaţi.
“Ferească Dumnezeu dacă eşuăm. Dvs. vă încheiaţi mandatul, vă continuaţi carierele individuale la Bruxelles, însă noi va trebui să dăm explicaţii. (…) Că daca nu vom reuşi (…) va trebui să apelăm şi la alte instrumente constituţionale, moţiuni simple, moţiune de cenzură”, a declarat Viorel Ştefan în plenul Parlamentului.
Varujan Vosganian a declarat la randul sau:
“Majorând cu 10% salariul minim în buget şi lăsând salariul minim în sectorul privat, creăm o discriminare între sectorul de stat şi sectorul privat. (…) Vă rog ca până vineri să ne prezentaţi opţiunea dvs. pentru a egaliza salariile minime”.
O eventuală moţiune de cenzură împotriva Guvernului ar putea fi depusă cel mai devreme la începutul sesiunii parlamentare viitoare.





































