Gherzan cere solutii clare anti-bullying! In Franta deja se implementeaza, din Noul An scolar

0
843

Bullying-ul școlar este fața nevăzută a multor schimbări de destine.“, este de parere managerul institutiei de invatamant privat Lexford Castel, Catalin Gherzan, care declara ca avem nevoie de niste reguli clare care sa fie respectate si sa ne protejeze copiii, preintampinand astfel evenimentele nefericite care au loc din ce in ce mai des in scolile din Romania, si nu numai.

Spre exemplu, in Franta a fost adoptata o decizie impotriva bullying-ului, si anume, cu inceperea noului an scolar, elevii agresori vor fi mutati in alte scoli, nu victimele acestora. Elevul responsabil de comportament agresiv la adresa colegilor săi poate fi mutat la altă școală, în sistemul educațional francez, așa încât elevul-victimă să nu mai fie nevoit să o facă, potrivit unui decret publicat săptămâna trecută de autoritățile de la Paris, relatează France Info. Măsura urmărește combaterea hărțuirii în școli, inclusiv combaterea bullying-ului online între elevi din școli diferite. Autoritățile din sistemul francez de educație promiseseră un răspuns “de neînduplecat” față de fenomenul bullying-ului în unitățile de învățământ. Bullying-ul în școli a devenit prioritate națională după sinuciderea unei fete de 13 ani, într-o localitate din nordul țării.

De la bullying s-a ajuns la sinucideri, la stări depresive extreme, la imitare a comportamentelor agresive, la regresul în educație. De niște reguli protectoare, pe care toți să le respecte, avem nevoie de mai mult decât orice. Copiii noștri trebuie să vină la școală de drag, nu cu teamă!“, a declarat Catalin Gherzan, managerul Lexford Castel.

LASA UN RASPUNS