(foto-video) Petrecere de pomină la Bogați, alături de invitați de seamă!

0
2734

Comuna argeșeană Bogați, administrată de primarul Ion Gîrleanu, a îmbrăcat straie de sărbătoare, miercuri seara, 29 august. Ziua comunei Bogați a ajuns la cea de-a VII-a ediție. Invitați de seamă au călcat pragul localității, atât de la nivel național, internațional, dar și local, iar edilul local i-a prezentat pe fiecare în parte, aceștia totodată participând cu drag la sărbătoarea oamenilor cu suflet bogat din comună. Manifestările au avut loc în Parcul Tineretului. (vezi prezentarea invitaților)

Dumitru Tudosoiu: ”Mă simt foarte onorat și mă înclin”

Conform tradiției, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate. De asemenea, a fost acordat și titlul de “Cetățean de Onoare” fiilor localității care, prin activitatea lor, au contribuit la dezvoltarea comunei. Printre cei premiați îl menționăm pe Dumitru Tudosoiu, inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, primind miercuri titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Bogați, fiind ”un localnic ce conduce cu cinste destinele copiilor”, după cum chiar edilul local, Ion Gârleanu, a declarat. ”Mă simt foarte onorat și mă înclin”, a spus șeful ISJ Argeș pe scena de la Bogați. (vezi declarație Dumitru Tudosoiu)

Senator, Șerban Valeca: ”Comuna Bogați este în plină dezvoltare”

Printre invitaţii prezenți la Ziua Comunei Bogați, îi menționăm pe: președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședintele CJ Argeș, Ion Mânzână, senatorii Şerban Valeca, Gheorghe Marin și Cristina Stocheci, deputații Simona Bucura Oprescu, Radu Vasilică și Nicolae Georgescu, deputatul Eugen Nicolicea – președintele Comisie Juridice a Camerei Deputaților, subprefectul Adrian Bughiu, primari, consilieri județeni, șefi de instituții. ”Comuna Bogați este în plină dezvoltare. Noi venim mereu în echipă, parlamentari, reprezentanți ai Consiliului Județean, primari, consilieri locali, județeni, să vă dăm raportul. Se vede că este un șantier. Sunt câteva zeci de miliarde care se investesc în Bogați și această localitate merită să fie dezvoltată. De asta ne ocupăm. De ziua dumneavoastră vă zic la mulți ani și să ne creștem copiii în liniște”, a declarat senatorul Șerban Valeca, președinte PSD Argeș (vezi video).

Deputat Simona Bucura Oprescu: ”În Bogați, în Anul Centenarului, simți că ești român adevărat”

Deputatul de Argeș, Simona Bucura Oprescu, a felicitat primăria Bogați pentru organizarea de care a dat dovadă în această zi importantă pentru locuitorii comunei. ”În Bogați, în Anul Centenarului, simți că ești român adevărat, fiindcă datorită dumneavoastră, aici, pe tot drumul, vedem drapelul României. Ne simțim cu adevărat în anul centenarului pentru că la Bogați sunt oameni bogați prin hărnicia și sufletul lor, conduși de un primar inimos. Vă felicit pentru asta”, a declarat parlamentarul de Argeș.

Pentru al doilea an la rând, comuna Bogați a avut și musafiri din Statele Unite, William Magwood IV, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Nucleară, alături de care s-a aflat Horia Grama, președintele Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, dar și secretari de stat și conducerea ICN Mioveni.

Distrația și voia bună au fost întreținute de Ansamblu “Doina Argeşului”, a Centrului Cultural Județean, alături de artiști, precum: Ansamblul Resteu din Bogaţi, Grupul Vocal „Pădureanca” al Primăriei Bogaţi, Haiducii Vlădicii, Doina Argeşului, Constantin Datcu, Ileana Licanu, Constantin Enceanu și Sandra N.

LASA UN RASPUNS