(foto) Nenumărați credincioși, la Biserica Izvoarelor de Leac, din Argeș, în zi de mare sărbătoare!

0
3369

De Izvorul Tămăduirii, o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului, nenumărați credincioși au ales să meargă la Biserica Izvoarelor de Leac, din comuna Merișani, județul Argeș. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică.

Biserica Izvoarelor de Leac, din comuna argeşeană Merişani, este renumită pentru cele şapte izvoare tămăduitoare împrăştiate în jurul său. Zona a fost loc tainic de rugăciune, meditaţie şi tămăduire pentru mai mulţi domnitori români.

Se spune că dacă te rogi cu credinţă în Dumnezeu şi cu evlavie, ţi se îndeplineşte o dorinţă. De asemenea, mulţi bolnavi s-ar fi vindecat după ce au consumat apă din aceste izvoare. Oamenii locului susţin că apa tămăduitoare este benefică bolnavilor de cancer, de afecţiuni digestive chiar pentru paralizie. La baza tuturor vindecărilor stă însă rugaciunea celor care se închină cu evlavie lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi.

Legendele spun că izvoarele au făcut mai multe minuni. Elisabeta Bădescu la 9-10 ani, şi-a pierdut vederea. Cu rugăciune la Bunul Dumnezeu, spălându-se cu apă de la izvoare, şi-a recăpătat vederea. Altă minune, încă vie în memoria bătrânilor locului, este istorisirea unui băiat mut care, arând cu tatăl său ogorul din apropierea pădurii, este trimis de părinte după apă. Copilul a ajuns la aceste izvoare, şi-a potolit setea şi, când s-a întors, tatăl a rămas uimit auzindu-şi fiul vorbind.

Lăcaşul sfânt este situată în Crâmpotani-Vâlcele, din comuna Merişani. Cei care doresc să ajungă la biserica Izvoarelor de Leac pot merge fie pe drumul care leagă Piteştiul de Curtea de Argeş, iar în Vâlcele, virează la stânga şi parcurg aproximativ 7 kilometri pînă la lăcaş, fie direct prin satul Merişani, apoi Malul Vânăt şi Vâlcele.

LASA UN RASPUNS