Scandal de familie dus la extrem: autoturism distrus cu substanță corozivă la Topoloveni

0
30

Bărbat reținut pentru distrugere și încălcarea ordinului de protecție. Duminica, 24 mai a.c., în jurul orei 14:00, politiștii din Topoloveni au fost sesizați de un bărbat de 59 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi aruncat cu o substanță corozivă pe caroseria autoturismului său, ce se afla parcat în fața imobilului socrilor din orașul Topoloveni, producându-i distrugeri.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii a fost identificat un bărbat de 55 de ani, din Topoloveni, care ar fi aruncat cu un lichid cu efect coroziv, pe elementele de caroserie ale autoturismului ce aparține cumnatului său. Totodată bărbatul avea un ordin de protecție emis de instanța de judecată, prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri față membrii familiei și de locuința în fața căreia autoturismul se afla parcat, pe fondul unui conflict anterior.

În urma cercetărilor, polițiștii au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 ore, acesta urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate în cauză cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și încălcarea ordinului de protecție, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.“, a transmis Politia Arges.

CITESTE SI: Cât costă benzina și motorina luni, 25 mai. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți

LASA UN RASPUNS