S-a hotarat sa nu mai candideze la functia suprema in stat si s-a retras din politica. De atunci, fostul presedinte al Romaniei este un om foarte discret. Acesta nu doreste sa se mai intoarca vreodata in politica, dupa cum a declarat intr-un interviu acordat jurnalistilor Ring.
Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu reafirmă că politica este un domeniu al trecutului pentru el, deşi recunoaşte că a fost văzut ca un urmaş al lui Corneliu Coposu. Întrebat despre celebra frază cu preşedintele învins de Securitate, fostul preşedinte a nuanţat: “N-am afirmat asta. Eu am spus că presa Securităţii m-a învins. Cei pe care i-am eliminat eu s-au dus în presă. Este cu totul altceva. Eu am venit cu un proiect când n-am mai candidat. Proiectul era acela ca toată coaliţia să-l sprijine pe Isărescu. L-am sprijinit pe el, n-am plecat aşa, iar acum fac lucruri mult mai bune pentru România”.
În prezent, Emil Constantinescu este preşedinte al Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin, poziţie din care, spune el, poate să ajute mai mult România: “Poporul ar trebui să accepte că poate să existe un preşedinte care să respecte legea şi să fie complet cinstit. Numai că, în România, un preşedinte care a respectat legea – este cazul meu – a fost considerat un preşedinte slab, iar unul care este cinstit şi nu adună averi pentru el, pentru familia, copiii şi pentru rudele lui, este un prost.
Eu am lăsat acest exemplu, că se poate şi altfel în România. Înainte, acest lucru a fost dificil, asta este percepţia. Până nu se va schimba această percepţie… Eu, spre exemplu, am pus prestigiul României în boardurile unor organizaţii în care sunt numai foşti preşedinţi sau foşti prim-miniştri care îndeplinesc câteva condiţii foarte dificile: să nu fi fost corupţi – din păcate, şi în Occident sunt foarte puţini în această categorie – sau să fi venit cu un background academic, deci să poată avea idei fără consilieri în spate, să se reprezinte prin gândirea lor, iar prin gândirea lor să reprezinte gândirea ţării…”, a mai declarat Constantinescu in Ring.
Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a fost elev al Liceului “Nicolae Balcescu” din Pitesti, actual Colegiu I C Bratianu, si a obtinut diploma matricola pe data de 19 iulie 1956. In acelasi an s-a inscris la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Si-a inceput activitatea ca judecator stagiar la Tribunalul Regional Pitesti, sectia economica.





































