Decizia Guvernului de a premia elevii care au luat nota 10 la examenul de Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională reprezintă un semnal pentru toţi tinerii din România care doresc să facă performanţă, afirmă deputatul PSD Mircea Drăghici. Este vorba despre 300 de elevi care vor fi beneficiarii acestui proiect de Guvern.
Sumele sunt de 3000 de lei pentru cei care au luat 10 la Bacalaureat şi 2000 de lei pentru cei care au luat 10 la Evaluarea Naţională. Sunt 8 candidaţi argeşeni care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi alţi 10 care au obţinut maximum la examenul de bacalaureat. Aceştia vor fi premiaţi de premierul Victor Ponta, pentru performanţa de care au dat dovadă la cele mai importante examene din viaţa lor.
„Guvernul Ponta premiază elevii olimpici şi îi încurajează pe cei care, din anumite motive, nu au reuşit să treacă examenul de Bacalaureat. Ordonanţă de urgenţă care aduce mai multe modificări Legii Educaţiei, ordonanţă apreciată şi susţinută de către sindicaliştii din Educaţie, deşi este criticată de opoziţie, prevede, printre altele, şi posibilitatea organizării unei sesiuni speciale în perioada februarie – martie pentru cei care nu s-au prezentat la Bacalaureat sau care nu au promovat examenul de maturitate. Pentru fiecare dintre copiii noştri, Bacalaureatul reprezintă primul mare examen în viaţă. Trebuie să recunoaştem că, din păcate, nu toţi elevii au acces la acelaşi nivel de educaţie, nu toţi elevii îşi pot permite să facă pregătire suplimentară, dat fiind inclusiv discrepanţele dintre mediul rural şi cel urban sau chiar dintre unităţile şcolare şi situaţia financiară a familiilor dintre anumite oraşe faţă de altele. Credem că, dacă au greşit la primul examen de maturitate, tinerilor noştri ar trebui să li se mai dea o şansă.”, îşi expune punctul de vedere vizavi de decizia Guvernului de a-i premia pe aceşti elevi care au făcut performanţă.







































