DECIZIA Serviciului de Investigaţii CRIMINALE in privinta unchiului violator!

0
1275

In urma cu putin timp s-a luat decizia in privinta unchiului violator.  Alexandru Dumitru Gheorghe, de 31 de ani, acuzat că în anul 2014 şi-a violat nepoata, a fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale. Bărbatul va fi prezentt maine Parchetului de pe lîngă Judecătoria Costeşti cu propunerea de arestare preventivă.

Asa cum relatam in cursul zilei de miercuri, o colpila în vârstă de 12 ani a fost abuzată de unchiul ei în vârstă de 31 de ani. Fapta a fost reclamată la Poliţie de concubinul mamei copilei. Acesta susţine că totul s-ar fi petrecut în 2014, pe vremea când copila avea doar 10 ani.Fata a fost supusă unui examen medico-legal în urma căruia s-a constatat că nu mai este virgină de mult timp. Elevă în clasa a IV-a, copila abuzată susţine că fratele mamei este cel care ar fi dezvirginat-o.

Alexandru Gheorghe, cel acuzat, recunoaşte parţial fapta încercând să îi convingă pe anchetatori că actul sexual ar fi avut loc cu consimţamântul nepoate. Acesta pierde din vede un lucru esenţial: o micuţă de doar 10 ani nu are discernămantul necesar pentru a-şi da acordul într-o astfel de situaţie. Procurorul aşteaptă raportul medicului legist pentru a stabili dacă îl reţine sau nu pe individ.

LASA UN RASPUNS