Cursurile școlare vor fi SUSPENDATE vineri. Când vor fi recuperate. Prefectura Argeș anunță

0
4181

Ministerul Sănătății a informat astăzi, 23 ianuarie a.c., Ministerul Educației Naționale (MEN) despre situația privind evoluția infecțiilor gripale şi despre oportunitatea luării unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, care constă în suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar.

Astfel, Ministerul Educației Naționale a emis ordinul 3097 prin care pune în aplicare recomandările Ministerului Sănătății, astfel încât, în toate școlile din țară, cursurile să fie suspendate vineri, 25 ianuarie a.c., se arată într-o informare a Prefecturii Argeș.

Suspendarea cursurilor va fi urmată de recuperarea lecțiilor și parcurgerea integrală a programei școlare până la sfârșitul semestrului, conform calendarului anului școlar 2018-2019, aprobat de MEN. Se va stabili la nivelul unității de învățământ când vor fi recuperate orele.

Recomandări pentru evitarea îmbolnăvirilor și răspândirii virusului gripal:
-Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
-Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei
-Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
-Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
– Continuarea vaccinării antigripale
– În funcție de situația epidemiologică, unitățile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc crescut.

LASA UN RASPUNS