Cristian Meleşteu îşi promovează noua carte prin ţară!

0
842

Cristian Meleşteu, director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, a trimis spre editare un nou roman. Este vorba de „Sicriul de gheaţă”, o carte în care, aşa cum ne-a obişnuit, Cristian Meleşteu îmbină firesc realităţi cotidiene, despre care, de multe ori aflăm de la ştiri, cu ficţiune bine scrisă, care menţine suspansul până în ultimul moment, precum un roman poliţist.

„Este o carte la care am lucrat peste un an de zile şi care va apărea la prestigioasa editură bucureşteană Tracus Arte şi va fi lansată la târgul de carte Gaudeamus. Este un roman ce are ca temă principală iarna care ne prinde mereu nepregătiţi şi ne închide în case, departe de civilizaţie şi resurse, de unde şi titlul romanului Sicriul de gheaţă. Pe parcursul cărţii, iubitorii de literatură vor întâlni personaje fantastice, scene de realism magic, dar şi personaje reconoscibile din viaţa socială şi politică. Dacă ultimele două cărţi le-am lansat numai în Bucureşti, la târgurile de carte, cu acest roman am stabilit un turneu de promovare şi lansări în ţară, iar Piteştiul va fi printre primele locuri vizate, Biblioteca Judeţeană Argeş fiind unul dintre cele mai potrivite şi calde locuri pentru asemenea manifestări”, ne-a declarat Cristian Meleşteu, director în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.

LASA UN RASPUNS