Cristian Gentea, BILANT la doi ani de mandat in fruntea Primariei Pitesti. Acesta a explicat cum a reusit sa schimbe fata Pitestiului prin priectele realizate, dar si ce intentioneaza sa faca de acum inainte, multe investitii fiind la inceput de drum sau in curs de implementare.
“Alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor bugetare este fundamentul creșterii calității vieții locuitorilor oricărei localități. În anul 2022, bugetul municipiului Pitești a fost mai mare cu 47,09% față de bugetul pe anul 2021 și cu 63,52% mai mare decât în urmă cu 2 ani.
Din bugetul local, am finanțat servicii pentru cetățeni cu 66,43% mai mult decât în 2021, iar sumele alocate pentru finanţarea obiectivelor de investitii sunt cu 104% mai mari faţă de anul 2021. Valoarea contractelor finanţate din fonduri nerambursabile, în anul 2022, este de 764.180.945,97 lei.
Pe lângă implementarea proiectelor depuse la finanţare în anii anteriori, am făcut o prioritate din accesarea altor surse de finanțare, practic nu a existat program și axă pe care să nu fim pregătiți!
Raportul de activitate este un document care prezintă principalele proiecte și investiții derulate în 2022 în cifre absolute, dar și cu raportări relevante la anii anteriori, acolo unde a fost cazul.“, a transmis primarul Cristian Gentea, care a multumit echipei cu care a lucrat de-a lungul celor doi ani, spunand ca si-a facut treaba din ce in ce mai bine, punand accentul pe profesionalismul de care a dat dovada echipa de la fonduri europene, reusind sa intocmeasca proiecte cu bugete impresionante pentru pitesteni.
“Domnul primar, intr-un clasament neoficial ete in primele pozitii la ceea ce inseamna fonduri alocate, guvernamentale, prin CNI, fonduri europene. Lucrul acesta inseamna munca unei echipe exceptionale, iar coordonator este domnia sa (Cristian Gentea) si merita tot respectul nostru si felicitarile noastre.”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Arges, Ion Minzina (vezi DECLARATIA VIDEO), care a tinut sa il felicite pe Cristian Gentea, Primarul Piitestiului, pentru realizarile din cei doi ani de mandat.
“Numai cine nu vrea nu vede ca Piteștiului se schimba, este mai ordonat, inclusiv în trafic, mai verde, etc.”, a declarat senatorul Ovidiu Puiu prezent la evenimentul ce a avut loc, vineri, la Filarmonica Pitesti (vezi DECLARATIA VIDEO).
Pentru a urmari intregul bilant de activitate, in cei doi ani, in fruntea Primariei Pitesti, dati click aici: Bilanț 2 ani mandat primar Cristian Gentea!!





































