Marți a fost anunțată încheierea cercetării judecătorești de către completul de la Curtea de Apel Pitești, în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă. Polițistul a fost condamnat de instanța de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu.
Instanța a constatat că toate cererile care puteau fi înaintate de părți au fost deja formulate și a întrerupt ședința de judecată, acordând avocatei inculpatului un termen de trei ore pentru pregătirea apărării, în ipoteza în care s-ar face o reîncadrare juridică a faptei conform principiului legii mai favorabile. A fost luată în calcul atât varianta în care fapta de omor calificat, pentru care Cioacă a fost condamnat de instanța de fond, ar putea să fie reîncadrată ca omor deosebit de grav, așa cum au cerut părțile civile din dosar, cât și varianta în care reîncadrarea s-ar face la lovituri cauzatoare de moarte, infracțiune considerată mai puțin gravă.
Anterior, completul a respins ca nefiind utile soluționării cauzei peste douăzeci de cereri, inclusiv de noi probe și de audiere a unor noi martori, formulate de apărare. Printre cererile respinse se numără și cea referitoare la suspendarea cauzei până când Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-ar pronunța asupra unor întrebări referitoare la respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului. Cristian Cioacă a fost eliberat pe 14 februarie din Penitenciarul Colibași, după ce completul de divergență al Curții de Apel Pitești a admis înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, el reluându-și activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Sursă: Agerpres.ro





































