Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a efectuat joi o vizită de lucru în județul Argeș, la invitația deputatului PSD de Curtea de Argeș, Mircea Drăghici. Unitățile medicale vizate au fost Spitalul de Pneumoftiziologie „Sfântul Andrei” Valea Iaşului, Spitalul Municipal Curtea de Argeș, Spitalul Județean Argeș, o unitate medicală privată din Pitești, precum și Spitalul Sf. Spiridon din Mioveni, vizitat în mod inopinat. O veste importantă pe care Ministrul Sănătății a anunțat-o cu această ocazie, este aceea că Spitalul de Pneumoftiziologie “Sf. Andrei” din Valea Iașului, care deservește pacienți din 14 județe și municipiul București, va deveni centru de referință. De asemenea, pentru a îndeplini cerințele necesării acreditării, ministrul a luat în calcul dotarea cu ambulanță a spitalului până la sfârșitul acestui an.
„Eu nu vreau să promit. De obicei, eu vreau să vă anunţ numai când s-a rezolvat. Bugetul de anul acesta a fost făcut de un alt ministru, dar, dacă este posibil, după ce analizăm evident cererea depusă şi eu am şi prioritizat-o deja când am venit aici pentru am şi informat colegii ca să o pregătească pentru când ajung la minister, să găsim soluţii. Dacă vom găsi soluţii la rectificare, veţi avea o veste bună undeva după luna iulie, dacă nu, cu siguranţă anul viitor vom vedea. Am făcut o vizită nu atât de detaliată şi voi trimite şi nişte colegi care vor examina dacă toate criteriile sunt îndeplinite, pentru că la prima vedere lucrurile par aşa cum spune doamna manager.”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu în vizita pe care acesta a avut-o la Argeș.
Întrebat care a fost scopul invitației ministrului în județ, parlamentarul de Argeș, Mircea Drăghici, a declarat: ”Așa cum au venit miniștrii Șova și Pricopie, europarlamentarii Daciana Sârbu și Corina Crețu, la fel astăzi a venit în județ și ministrul Sănătății. Nu puteam rata ocazia să nu îl invit să viziteze și Spitalul Sf. Andrei de la Valea Iaşului, pe care intenţionăm să îl ridicăm în grad pentru a fi centru de referinţă. A vizitat şi Spitalul municipal de la Curtea de Argeş, un sital modern care a avut parte de multe investiţii în ultimii ani şi care a urcat, de asemenena, pe parcurs în grad. S-a văzut foarte clar că ambele spitale nu au arierate, deci au un management demn de urmat de către orice alt spital din România, pentru că sunt foarte rare unde plăţile sunt la zi.”.





































