Artistul pitestean, clipe dificile, la mii de km distanta de familie: “M-am dus în dormitor și am început să plâng”

0
835

Artistul pitestean Smiley povesteste intr-un podcast despre trairi emotionante simtite in momentul in care se afla in America, departe de casa, iar tatal sau avea probleme de sanatate.

Smiley a reuşit să câştige aprecierea publicului datorită talentului său, dar şi a versurilor în care s-au regăsit foarte mulţi dintre fanii săi. Puţini sunt cei care ştiu faptul că unele dintre acestea au fost scrise în cele mai grele clipe ale cântărețului. Una dintre cele mai frumoase piese ale lui Smiley care a ajuns rapid la sufletele admiratorilor i-a fost dedicată tatălui său. Piesa a fost scrisă când artistul se afla departe de casă, mai exact în America, și a aflat faptul că părintele său se confruntă cu grave probleme de sănătate.

Invitat într-un podcast, Smiley a dezvăluit că tatăl său a suferit un atac cerebral. Artistul a trecut prin clipe dificile din cauza faptului că se afla la mii de kilometri distanță la acel moment. „Când a venit refrenul piesei, ideea ei, eram în America, plecat de vreo două luni și jumătate. Era o zi foarte frumoasă afară. Și țin minte că am vorbit cu mama și am simțit că ceva e în neregulă. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și cumva a fost nevoită să-mi spună. Tatăl meu suferise un atac cerebral și ei nu mi-au spus. Eu nu știam! Se întâmplase cu două – trei săptămâni înainte să-mi spună. După ce am închis telefonul cu mama, m-am dus în dormitor și am început să plâng, dar nu mă mai puteam opri. În timp ce plângeam, auzeam o voce în cap care-mi zicea: Scrie, scrie, scrie!. Dar așa, de nicăieri. Poate o să ziceți că sunt nebun. Și am scris refrenul asta: îmi e dor de tine, tata, vreau să ne vedem mai des”, a mărturisit Smiley, în podcast potrivit redactia.ro.

LASA UN RASPUNS