Argeșul și alte 12 județe, sub cod galben de PLOI TORENȚIALE, VIJELII ȘI GRINDINĂ

0
227

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă, miercuri, în 13 judeţe. Avertizarea cuprinde și județul Argeș, unde perioada cu instabilitatea atmosferică accentuată se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii.

Cantităţile de precipitaţii vor atinge şi 50 de litri pe metru pătrat. Totodată, a fost emisă o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, unde se vor înregistra 25 de litri de apă pe metrul pătrat, relatează News.ro.

Potrivit meteorologilor, avertizarea de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată va cuprinde miercuri judeţele Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Teleorman, Giurgiu şi local în Harghita

”Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, au transmis meteorologii, avertizarea fiind valabilă miercuri, între orele 14.00- 22.00.

Meteorologii menţin informarea de vreme rea valabilă până vineri dimineaţă în întreaga ţară. ”În cea mai mare parte a ţării, vremea va fi în general instabilă. Local şi temporar vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

LASA UN RASPUNS