ARGES: Femeie amendata pentru hranirea unui urs! Zeci de apeluri din cauza ursilor, in judet

0
130

Jandarmeria Argeş a primit, la acest sfârşit de săptămână, 20 de apeluri care anunţau prezenţa urşilor în zona Transfăgărăşan, iar la una dintre intervenţii jandarmii au găsit o turistă care hrănea un urs, aceasta fiind ulterior si amendata.

Încă o persoana a fost amendată pentru hrănirea urșilor. Sfârșitul de săptămână, care tocmai s-a încheiat, a reprezentat o perioadă aglomerată pentru Jandarmii Postului Montan Arefu. După ce săptămâna trecută, jandarmii au amendat un bărbat pentru hrănirea unei ursoaice cu pui, sâmbătă, o femeie în vârstă de 31 de ani din București a fost sancționată de jandarmi după ce a fost surprinsă în timp ce hrănea un urs.

Femeia a primit o amendă în valoare de 500 de lei, iar celelalte persoane care se aflau în zonă au fost avertizate despre pericolul creat și li s-a recomandat să-și continue drumul. Jandarmeria Argeș transmite tuturor persoanelor care intenționează să tranziteze D.N. 7C Transfăgărășan despre faptul că urșii sunt prezenți foarte des pe carosabil și că vor aplica legea atunci când aceasta este încălcată. De asemenea, jandarmii Postului Montan au mai fost solicitați să intervină în alte 20 de situații prin care au fost semnalate prezențe ale urșilor, toate sesizate prin apel la numărul unic de urgență 112.

Foto: Descriptiv

LASA UN RASPUNS