ADIO dotări pentru noul corp al UPIT! Rectorul tună și fulgeră: ”Nu am nicio reținere în a critica”

0
1425

Deși erau planurile făcute ca din această toamnă studenții să își ocupe sălile de clase din corpul nou al Universității din Pitești, nu se va mai întâmpla acest lucru. Clădirea nu va mai fi dotată corespunzător pentru a se putea ține cursurile încă din toamnă, Universitatea din Pitești rămânând pe dinafară cu proiectul prin care se dorea realizarea dotărilor în corpul nou.

Extrem de supărat s-a arătat a fi rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan, care acuză că au fost schimbate regulile în timpul jocului. S-a lucrat la un proiect pentru accesarea de bani prin programul Operațional Regio, axa 10.1, însă acesta afirmă că după data de 29 ianuarie află că a fost schimbat ghidul, acum specificându-se că nu sunt permise exclusiv dotări. ”Am avut neșansa să facem recepția anul trecut, iar acum suntem scoși din joc, pentru că nu avem și construcție, doar dotări. Problema este că banii vor rămâne, nu vor fi absorbiți. Avem clădire frumoasă, dar nu o mai putem echipa. Am vorbit cu o doamnă la ADR Sud Muntenia, însă mi s-a spus că așa a fost de la început, însă nu am citit noi cu atenție, că nu s-au dat bani exclusiv pe dotări. În ritmul ăsta, optimismul unui manager de instituție publică se duce pe apa sâmbetei.”, a declarat rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan, în conferința de presă de joi, adăugând: ”Totul a fost degeaba și nu am nicio reținere în a critica această atitudine pentru programele operaționale. Ghidul a fost schimbat cu două propoziții adăugate la final. Nu cred că asta este viziunea europeană de atragere a banilor europeni. Noi, în interiorul țării noastre, reușim performanța de a denatura întotdeauna misiunea fondurilor structurale”. 

LASA UN RASPUNS