A luat peste 2000 de euro MITA, spunand ca are influenta la Permise Arges!

0
1038

Un nou caz de trafic de influență a fost depistat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție din județul Argeș. Un bărbat a pretins și a primit o sumă mare de bani, spunând că poate facilitata promovarea examenului de obținere a permisului de conducere pentru o tânără. Nu a rezolvat “problema” şi a fost dat în vileag de cea care a oferit mita.

Iată ce spune ofiţerii DGA în comunicatul de presă remis redacţiei:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a finalizat urmărirea penală și a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În fapt, în primăvara anului 2021, inculpatul în cauză a pretins şi primit de la o persoană suma de 2.100 de euro, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș, în sensul că o va ajuta pe fiica acesteia să obţină permisul de conducere auto, respectiv să fie declarată admisă la probele practică şi teoretică.

În cauză, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, instituție la care a fost formulat și denunțul, au fost delegați să efectueze mai multe activități de urmărire penală de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Ofițerii S.J.A. Argeş au beneficiat de sprijinul lucrătorilor B.O.S. Pitești.

Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LASA UN RASPUNS