Vremea se va încălzi, dar vom avea parte şi de ploi! Prognoza pentru următoarele 3 zile

0
882

În toată ţara vremea se mai încălzeşte şi devine caldă pentru această perioadă. Maximele termice sunt cuprinse între 9 şi 17 grade, iar cerul va fi temporar noros. Va ploua pe arii restrânse în sud-est, iar după amiază în dealurile din sudul ţării. În sudul ţării vremea va fi mâine, 20 noiembrie, ceva mai caldă decât în mod obişnuit, iar ploile vor cădea pe arii restrânse în special în dealurile subcarpatice şi la munte. La Piteşti, maximele termice vor fi de 13 grade Celsius.

Joi, 21 noiembrie, vremea va fi caldă pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Vor fi maxime ce pornesc de la 11 grade C. Cerul va prezenta înnorări temporare, deci se mai arată şi soarele, iar ploile se vor semnala local în vestul şi sud-vestul ţării, iar după căderare nopţii şi în sud.

Vineri vor fi ploi, deşi vremea va fi caldă. Pe arii extinse, vor fi ploi în regiunile extracarpatice, iar cantităţi mai însemnate în special în est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori, în zona deluroasă din vest.

LASA UN RASPUNS