Vești bune de la meteorologi! Temperaturi mult mai ridicate față de normalul perioadei.
Luni – vremea se va menţine mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde pe arii restrânse vor predomina ploile. La munte, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, se menţin condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, iar temporar şi în nord-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 3…5 grade în Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei şi 12…14 grade în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest.
Marţi – în ţară, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, centrul şi nordul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte. Cu precădere în cursul zilei, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zona montană înaltă, unde va sufla tare. Temperaturile maxime se vor încadra între 5…7 grade, izolat, în nordul extrem şi în centrul teritoriului şi 15…16 grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 3 grade.





































