Văzându-se déjà europarlamentar, Gabriela Zoană, readusă cu picioarele pe pământ: ”Tinerețea visează, visează mult și bine”

0
1018

Gabriela Zoană a dat din coate pentru a ține morțiș un discurs la evenimentul de miercuri, la vizita europarlamentarilor Daciana Sârbu și Corina Crețu în județul nostru. Deși primarul Tudor Pendiuc dorea să încheia lungul șir al discursurilor celor care încercau din răsputeri să o perie pe soția șefului lor direct, președinte de PSD, Victor Ponta, candidatul din partea Argeșului, aflat pe locul 20 pe listele pentru Parlamentul European, s-a ridicat repejor în picioare, dând de două ori din gene și învârtindu-și fusta voluminoasă, pentru a spune și ea câteva cuvinte, mai ales că, probabil, a exasperat-o ce tot auzea din gurile celor prezenți, că PSD – UNPR – PC va obține 16 mandate de europarlamentar.

Sperând că totuși va avea șanse la un moment dat să intre în Parlamentul European, nu de alta dar cui nu i-ar surâde jumătate de milion de euro, Gabriela Zoană și-a jucat cartea în continuare, dar Corina Crețu și Tudor Pendiuc i-au tăiat repede macaroana. ”Sunt de accord, că se dorește obținerea a 16 mandate, dar cu redistribuire și…eu știu, poate vom ajunge la 20. Eu vă mulțumesc că mi-ați dat ocazia să reprezint județul Argeș, să mă aflu pe această listă”, a declarat Zoană.

Degeaba a dat ea din gene că următoarele remarci au fost de natură a-i arăta unde îi este locul. ”20 de locuri din prima este destul de greu”, a spus imediat europarlamentarul Corina Crețu, iar Tudor Pendiuc a continuat: ”Tinerețea visează, visează mult și bine”. Facem mențiunea că Gabriela Zoană este și consilier local la Primăria Pitești, iar Pendiuc s-a arătat de nenumărate ori nemulțumit de activitatea acesteia sau mai bine zis de lipsa acesteia de activitate, pentru că abia reușește să fie prezentă la întâlnirile unde se iau decizii importante în Consiliul Local. Ca o paranteză, nu își mai dorește să o înlăture de la CL pentru că déjà este un consilier care și-a dat demisia, iar următorii care vin pe listă, în condițiile care Zoană ar fi înlăturată, sunt membri PC și PNL, iar primarul Pendiuc nu s-ar mai bucura de monopol.

LASA UN RASPUNS