Doi adversari politici, în aceeaşi conferinţă de presă. La PSD Argeş, conferinţa săptămânală de vineri a fost susţinută de preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, Tudor Pendiuc, şi senatorul Şerban Valeca.
Cu ceva vreme în urmă, mai rar îl zăream pe la conferinţele de presă, însă în ultima perioadă îşi face apariţia tot mai des. Să îşi pregătească oare terenul, pentru o viitoare candidatură a sa pentru şefia PSD? Cert este că, pe filiera Nicolescu – Tecău, se doreşte ca organizaţia PSD Argeş să fie condusă de senatorul Şerban Valeca, un parlamentar care abia reuşeşte să se facă remarcat prin activităţile sale. Dacă ne întrebaţi pe noi, nu ştiu cât de repede ne-am aminti de vreo iniţiativă legislativă pentru care acesta şi-a „stors creierii” foarte tare. Cert este că este tatonat terenul pentru ca acesta să facă echipă cu Florin Tecău, candidatul pentru Consiliul Judeţean Argeş.
Nu exclude varianta, dar nici nu o confirmă. Întrebat dacă sunt adevărate zvonurile potrivit cărora ar fi în cărţi pentru şefia PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca a declarat: „E greu de spus. O să fie o componenţă pentru că sunt peste 100 de personalităţi în PSD şi ne vom concentra la momentul respectiv. Nu exclud, dar deocamdată nu e cazul. Toate la momentul respectiv. Nu vreau să deturnăm activitatea partidului. E mai importantă acum organizarea la nivelul judeţului, decât acest lucru”.




































