Pe fondul neatenției, o șoferiță în vârstă de 29 de ani a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara carosabilului, după ce s-a întors să le spună ceva copiilor aflați pe bancheta din spate, lovind un cap de pod. Aceasta conducea dinspre Ungheni către Costești, iar în mașină se mai aflau încă 3 persoane, care au fost rănite ușor, respectiv doi băieți minori în vârstă de 2 și 7 ani, precum și o femeie în vârstă de 50 de ani, soacra șoferiței. Accidentul s-a petrecut în comuna Buzoiești, iar la fața locului au intervenit o autospecială și două echipaje SMURD.





































