Un talmeş balmeş! Daniel Constantin a izbucnit războiul împotriva colegilor de alianţă

0
315

După discuţii acide între şefii de partid din PSD şi PNL, a venit rândul conservatorilor să aibe conflict cu liberalii, colegii lor de alianţă. La Centru sunt neînţelegeri între preşedinţii de partid din cadrul Alianţei de Centru Dreapta, iar la Argeş este linişte şi pace ori cel puţin asta spun cei doi lideri locali.

Nemulţumirile nu au ajuns oare până la Argeş, având în vedere că vorbim despre frustrări ale celor de la PC, în urma unei lipse totale de comunicare între PNL şi PC, cei dintâi luând decizii în contul alianţei, dar fără să existe consultare între cele două părţi?

constantin si antonescu

Liderul PC Daniel Constantin, deputat de Argeş, a declarat că domnia sa a atras atenţia asupra faptului că ACD nu funcţionează, însă nu a făcut un denunţ juridic pentru că asta ar fi însemnat ruperea USL.

Nu şi-a dorit ca acest conflict să fie amplificat, deşi a observat că nu mai funcţionează protocolul de colaborare PC-PNL. Daniel Constantin a declarat că nu doreşte să îşi asume ruperea USL, asta pentru că, în opinia sa, niciodată conservatorii nu au pus în pericol unitatea Uniunii.
S-a arătat deranjat de faptul că liberalii au trecut uşor peste faptul că PC, prin alianţa cu PNL, a dat acestuia din urmă paritate în USL. Se pare că în 28 de judeţe nu există protocol de colaborare PC-PNL, iar liberalii au negociat şi în numele conservatorilor cu premierul Victor Ponta.

LASA UN RASPUNS