Un nou caz de rabie în judeţ! De data aceasta în curtea unui doctor de la Spitalul Militar

0
747

A fost depistat vineri un nou caz de rabie în judeţul nostru. Este vorba despre rabie la câine, caz înregistrat în curtea doctorului homeopat al Spitalului Militar Argeş, Sorin Cadar, la Valea Ursului, Bascov.

Cristian Soare, prefectul de Argeş, ne-a informat cu privire la cel de-al treilea caz de rabie înregistrat în judeţul nostru pe acest an, deşi încă nu s-a încheiat luna ianuarie. La vulpe, lup şi acum la câine, au fost înregistrate cazurile de rabie anul acesta în Argeş, lucru îngrijorător, mai ales pentru faptul că şi anul trecut a fost unul cu nenumărate focare. Soare a recomandat vaccinarea preventivă a persoanelor care au intrat în contact cu animalul turbat, iar autorităţile abilitate trebuie să ia toate măsurile impuse la apariţia unui astfel de focar.

LASA UN RASPUNS