UMILITĂ și TERORIZATĂ de cel cu care avea o fetiță. A reușit să SCAPE cu ajutorul unei… EDUCATOARE

0
756

Acuzat că şi-a maltratat şi terorizat mult timp femeia cu care trăia, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Rucăr, a ajuns în atenţia poliţiştilor. Individul o umilea şi o batjocorea pe femeia care îi dăruise chiar și un copil, o fetiţă.

Concubina îl acuză că o şi lovea în mod frecvent. Individul filma momentele umilitoare, în care o punea în genunchi să-i ceară iertare sau o punea să se jure pe copii că nu l-a înşelat.

Ca să se dea mare tot el a trimis imaginile unor rude ale concubinei, acesta fiind făcute publice. Ca să scape de calvar, femeia, în vârstă de 34 de ani, a ascuns un bilet în sandvişul fetiţei, în care povestea drama pe care o trăieşte, şi a trimis-o la grădiniţă. Educatoarea a văzut mesajul disperat şi a sesizat autorităţile.

De săptămâna trecută, concubina şi fetiţa în vârstă de 5 ani se află într-un centru de protejare a victimelor violenţei.

În această dimineaţă, poliţiştii au făcut percheziţii acasă la bărbat. Au ridicat laptopul acestuia, telefonul mobil şi sistemul de supraveghere pe care individul îl avea montat în casă.

El a fost luat la audieri, fiind cercetat pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate.

LASA UN RASPUNS