Temperaturi CANICULARE! In jurul pranzului, nu iesiti din casa, avertizeaza medicii!

0
730

Vine canicula! Meteorologii anunţă că la amiază se vor înregistra chiar şi 37 de grade Celsius la umbră! Acesta este avertismentul meteorologilor care anunţă că temperaturile vor porni de la 24 de grade Celsius şi vor ajunge chiar la 37 grade Celsius.

Medicii ne sfătuiesc să nu ieşim din casă în jurul prânzului, să bem câte un pahar cu apă din 20 în 20 de minute şi să purtăm haine largi şi deschise la culoare, confecţionate din materiale naturale, în zilele ce se anunţă caniculare. Un alt sfat este să evităm cafeaua şi alcoolul şi să mâncăm fructe şi legume proaspete.

Astăzi vremea va continua să se încălzească, devenind deosebit de caldă, local în jumătatea de sud a ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în extremitatea de sud-vest. Dimineaţa, cu totul izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, vremea va deveni deosebit de caldă, maxima termică urmând a fi de 31 – 32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

LASA UN RASPUNS