TATĂ ȘI FIU, reținuți în dosarul POLIȚISTULUI ARGEȘEAN ÎMPUȘCAT la vânătoare

0
896

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare două ordonanțe de reținere emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pe numele celor doi bărbați bănuiți de omor și braconaj, respectiv braconaj și mărturie mincinoasă. Este vorba despre doi bărbați, tată și fiu, cel dintâi fiind acuzat că l-ar fi împușcat în luna iulie pe tânărul polițist, după ce i s-ar fi descărcat arma, iar acesta a și murit două săptămâni mai târziu. Cei doi se aflau la vânătoare și, deși aveau permise de port-armă, nu ar fi deținut autorizație pentru a vâna, fiind astfel acuzați de braconaj. Au fost reținuți, însă în continuare cei doi nu recunosc că tatăl a fost cel care l-a împușcat pe argeșeanul polițist în București. Se pare că anchetatorii dețin probe împotriva celor doi, motiv pentru care aceștia au fost și reținuți joi după amiază.

Cătălin Nicolae Ristescu (FOTO) este poliţistul care a murit după ce a fost împuşcat în pădure.
Evenimentul s-a petrecut în noaptea de 29 iulie, într-o pădure din comuna argeşeană Muşeteşti, unde acesta a fost împuşcat cu o puşcă cu alice. Cătălin Nicolae Ristescu este agent principal de poliţie în cadrul Secţiei 1 Bucureşti și a murit la Spitalul Floreasca din Capitală, unde era internat în comă indusă. Trecuse prin mai multe intervenţii în urma cărora i-au fost extirpate ficatul şi splina însă medicii au fost tot timpul rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.

LASA UN RASPUNS