Se caracterizează ca fiind o persoană extrem de ambițioasă, iar asta nu este de contestat, având în vedere că a făcut un nou pas în cariera sa muzicală. Frumoasa basarabeancă a lansat primul single, iar piesa este dedicată tuturor îndrăgostiților, în luna dragostei.
Valentine’s Day bate la ușă, astfel că Lucreția Racu Katiusha, căci despre ea este vorba, s-a gândit să ne facă un cadou muzical, lansând piesa ”M-am îndrăgostit”. Cât de îndrăgostită este Lucreția încă nu știm, însă melodia este deja cu mare priză la public, iar în clipul în care apare alături de un tânăr chipeș basarabeanca este extrem de sexy și de …”îndrăgostită”. ”Suntem în luna iubirii și am considerat oportun ca în această perioadă să lansez acest single dedicat tuturor îndrăgostiților. Este o melodie de dragoste, o piesă potrivită pentru toți cei care simt frumos”, ne-a declarat cântăreață în vârstă de 24 de ani, mulțumită de feedbackul pe care l-a avut piesa încă de la lansare și de faptul că poate aduce un plus de bucurie în sufletele oamenilor prin muzica sa.
Videoclipul a fost realizat de Florentin Honorius, iar filmările au durat trei zile. I-a fost greu frumoasei basarabence să joace rolul persoanei îndrăgostite în clip? Ei bine, da, spune aceasta, pentru că tânărul chipeș îi era doar amic. ”Acest single reprezintă un nou început pentru mine, care îmi va oferi oportunități în cariera mea de artist. Vreau să vă spun că surprizele pentru cei care mă îndrăgesc abia acum încep, deoarece voi avea noi proiecte și colaborări zic eu fructuoase”, ne-a mai declara Lucreția Racu Katiusha.
CITEȘTE ȘI: Imagini INTERZISE CARDIACILOR cu basarabeanca Lucreția Racu. E atât de SEXY







































