Simona Bucura Oprescu: “România traversează o gravă criză sanitară și economică, liberalii sunt preocupați să fie la putere din nou”

0
530

Ignorând rezultatul votului din 6 decembrie, PNL negociază de zor formarea unui nou Guvern cu USR-PLUS și UDMR. Deși România traversează o gravă criză sanitară și economică, liberalii nu sunt preocupați decât să fie la putere din nou, declara deputatul PSD de Arges Simona Bucura Oprescu.

“Guvernarea PNL a destabilizat economia României. Mii de firme sunt în faliment, sute de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă, iar prețurile au luat-o razna!

Conform celui mai recent raport al Institutului Național de Statistică, scumpirile s-au ținut și se țin lanț.

Astfel, în luna noiembrie, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la alimente.

Mărfurile alimentare s-au scumpit în noiembrie 2020 cu 3,81% față de noiembrie 2019.

Dintre mărfurile alimentare, în luna noiembrie a acestui an față de decembrie 2019, cel mai mult s-au scumpit: fasolea boabe și alte leguminoase – cu 17,22%, și făina – cu 7,37%.

De asemenea, serviciile s-au scumpit cu 2,77%.

Iar veștile proaste nu se opresc aici: de la 1 ianuarie se scumpesc energia electrică, gazele, țigările etc!

Guvernul PNL nu a scăpat doar pandemia de sub control, ci și economia!“, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Foto: Arhiva

LASA UN RASPUNS