Șeful Finanțelor Publice Argeș, față în față cu contribuabilii din Câmpulung. Au fost explicate noutățile fiscale

0
160

Contribuabilii au primit clarificări referitoare la Spaţiul Privat Virtual. Reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş şi Serviciului Fiscal Municipal Câmpulung au organizat în sala de sedinţe a Primăriei Câmpulung o întâlnire cu contribuabilii, continuând seria întâlnirilor desfăşurate în unităţile fiscale teritoriale, demarată în luna februarie 2018.

Astfel, miercuri, 18 septembrie 2019, începând cu ora 12.00, în prezenţa şefului administraţiei A.J.F.P. Argeş, Lucreţiu-Ioan Tudor, şi a şefului SFM Câmpulung, Ion Ilinca, contribuabilii din Câmpulung şi localităţile învecinate au beneficiat de o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri referitoare la calendarul obligaţiilor fiscale aferente lunii septembrie 2019, Serviciile oferite de ANAF – Spaţiul Privat Virtual, Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019, privind instituirea unor facilităţi fiscale, precum şi alte noutăţi legislative. Cei peste 80 de contribuabilii participanţi, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, agenţilor economici persoane fizice şi juridice, au fost deosebit de interesaţi de atât de noutăţile fiscale prezentate, cat si de avantajele oferite de înregistrarea în Spatiul Privat Virtual. Specialiştii din cadrul Serviciului de Asistenţă Contribuabili au oferit raspunsuri şi clarificări la toate problemele ridicate în timpul şedinţei.

Pentru a consolida parteneriatul cu contribuabilii şi pentru a veni in întâmpinarea nevoilor de informare a acestora, A.J.F.P. Argeş va continua explicarea noutăţilor fiscale corect şi la timp şi lămurirea diverselor probleme pe care aceştia le întâmpină.

LASA UN RASPUNS