Meteorologii anunta ca se schimba vremea in aproape toata tara. Pana pe data de 27 noiembrie, ploile si vijeliile pun stapanire pe Romania. Vestea buna este insa ca temperaturile vor fi mai ridicate decat in mod normal pentru aceasta perioada.
CITESTE SI: Disponibil acum! Spatiu stradal de INCHIRIAT, in Pitesti, la un PRET foarte bun!
Iata prognoza meteo anunțate de ANM pentru următoarele săptămâni, în intervalul 30 octombrie – 27 noiembrie:
Săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie – Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane aferente, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 6 – 13 noiembrie – Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice, nordice și centrale.
Săptămâna 13 – 20 noiembrie – Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 20 – 27 noiembrie – Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Sursa: Stiripesurse.ro




































