Marţi dimineaţă, Prefectura Argeş a transmis către primarii unde au avut loc inundaţii vizavi de evaluarea pagubelor, şi anume a fost efectuată o comisie care va merge în teren pentru o evaluare a pagubelor.
Aceste comisii sunt alcătuite din reprezentanţi ai primăriilor, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Drumuri Judeţene, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea, ANIF şi Direcţia de Finanţe.
„Comisiile se vor deplasa în localităţile cu probleme pentru a evalua exact situaţia din punct de vedere a costurilor pentru eventuale despăgubiri. Trebuie să vedem în primul rând estimările şi apoi vom vorbi despre despăgubiri sau bani pentru, spre exemplu, reconstituirea podeţelor”, a declarat prefectul de Argeş, Mihai Oprescu.







































