Sărbătoare în stil mare la Bradu! O explozie de bucurie, muzică și respect pentru tradiție

0
930

Sărbătoare cu mii de zâmbete, muzică, grătare și recunoștință! Comuna Bradu a fost în acest weekend gazda unei adevărate sărbători a comunității, cu ocazia tradiționalelor Zile ale Comunei, un eveniment care a adus împreună mii de brădeni, autorități locale și județene, dar și artiști îndrăgiți.

O atmosferă electrizantă, cu muzică live, miros îmbietor de mici și carne sfârâind pe grătare, zeci de zâmbete și emoții – așa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, atmosfera din Bradu. De la cei mici până la bunici, cu toții s-au bucurat de evenimentul care a transformat comuna într-un adevărat centru de distracție și voie bună.

 

Primarul Dan Stroe, organizatorul principal al acestui eveniment, a urcat pe scenă pentru a saluta locuitorii și a invitat alături de el o serie de invitați de seamă: Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, Ioana Făcăoletă, prefectul județului, primari din comunele învecinate, consilieri locali și județeni. În semn de respect pentru valorile familiei, au fost premiate cuplurile din Bradu care au împlinit 50, respectiv 60 de ani de căsnicie – adevărate exemple de loialitate și dragoste.

Atmosfera creată de voi, oameni frumoși și primitori, a transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității!”, a transmis primarul Dan Stroe, într-un mesaj de mulțumire adresat locuitorilor.

Spectacolul artistic, început după ora 17:30, a fost prezentat de cunoscutul om de radio Mihai Morar (Radio ZU), care a adus un plus de energie și emoție serii. Pe scenă au urcat nume îndrăgite ale muzicii românești: Emilia Ghinescu, Constantin Lătărețu, Olguța și Remus Novac, Robert Florea, Georgiana Neagu, Marian Florea.

Andrei Bănuță și Theo Rose – momente de neuitat
Publicul a fost în delir la apariția pe scenă a celor doi artiști extrem de apreciați la nivel național, Andrei Bănuță și Theo Rose. Cei doi au creat momente de maximă energie și emoție, reușind să ridice întreaga asistență în picioare. Vocile puternice, carisma și interacțiunea directă cu publicul i-au cucerit pe toți cei prezenți, făcând din prestațiile lor unele dintre cele mai așteptate și memorabile ale serii. A fost un adevărat spectacol care a demonstrat că Bradu poate găzdui evenimente de nivel înalt, cu artiști care sunt iubiți în toată țara.

Discursurile oficialităților au evidențiat aprecierea pentru administrația locală din Bradu. Președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, a subliniat relația excelentă cu primarul Stroe și i-a felicitat pe locuitori: „Felicitări pentru alegerea dumneavoastră, domnul primar a demonstrat că poate face lucruri extraordinare pentru comunitate. Așa cum el a obținut 80% la alegeri, sperăm și noi la un asemenea scor în viitor.”

 

Prefectul județului, Ioana Făcăoletă, a avut la rândul său cuvinte de laudă: „Administrația locală din Bradu este un exemplu de bună practică la nivel național. Domnule primar, vă mulțumesc și mă înclin în fața dumneavoastră.”

Evenimentul s-a încheiat spectaculos, cu un foc de artificii impresionant, care a luminat cerul și a încheiat în mod festiv o zi de neuitat pentru întreaga comunitate.

Zilele Comunei Bradu au demonstrat, încă o dată, că atunci când administrația locală, artiștii și cetățenii colaborează, rezultatul este o comunitate unită, vie și mândră de identitatea sa.

LASA UN RASPUNS