Două femei în vârstă de 74 ani, respectiv 73 de ani, ambele din Pitești urmează să fie trimise în judecată sub acuzația de fals în declarații, uz de fals, participație improprie la falsul intelectual și mărturie mincinoasă. Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, cei care au instrumentat dosarul, au stabilit că, în luna august 2014, două femei, de 74, respectiv 73 de ani, din Pitești, ar fi indus în eroare prin declarații mincinoase un notar public. Concret, femeia de 74 de ani a vrut ca numai fiul ei să fie inclus în dezbaterea succesiunii și a mințit că are un singur copil, deși mai avea o fiică. Femeia de 73 de ani, martoră la autentificarea actului, a mințit confirmând că într-adevăr prietena ei are doar un fiu. Notarul public a eliberat certificatul de moștenitor. În baza documentului, fiul femeii de 74 de ani a obținut autorizație de construire a unei case și unele despăgubiri de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în valoare de circa 100.000 lei. Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.




































