Reținut de polițiști, de două ori în trei zile! Cum a reușit performanța

0
226

În după-amiaza zilei de marți, 14 mai, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au fost sesizați despre furtul unui telefon mobil, lăsat la vedere, într-un autoturism parcat în zona Tudor Vladimirescu din Pitești. În urma verificărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 24 de ani din Pitești, bănuit de săvârșirea faptei. Telefonul mobil a fost recuperat și restituit persoanei vătămate. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. A doua zi, respectiv miercuri, 15 mai, împotriva tânărului de 24 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Ulterior, în aceeași zi, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti au continuat cercetările într-o altă cauză penală, privind săvârşirea infracţiunii de furt din autoturisme parcate în zona Trivale din Piteşti. ”Tânărul este bănuit că, în cursul lunii mai a.c., ar mai fi pătruns prin efracţie în două autovehicule parcate, de unde ar fi sustras un telefon mobil şi o tabletă, lăsate la vedere. După administrarea probatoriului, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.”, se arată într-o informare emisă de Poliția Argeș.

LASA UN RASPUNS