A ajuns în arest după ce și-a bătut soția și a amenințat-o cu moartea. Bărbatul de 60 de ani, din Piteşti, a băut duminică mai mult decât putea duce. Fiind beat s-a luat la ceartă cu soţia pe care a lovit-o. Fiica celor doi, care locuieşte în acelaşi apartament, a intervenit să-şi scape mama din mâinile agresorului şi a sunat la 112 reclamându-şi tatăl.
Un echipaj de la Secția 2 Poliție Pitești a mers la blocul în care locuia familia unde izbucnise scandalul. În urma cercetărilor, s-a stabilit că în timpul agresiunii a lovit-o cu pumnii și a amenințat-o cu moartea. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care a fost dispusă evacuarea bărbatului din locuință, precum și obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de soția sa și de fiica acestora.
S-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirilor sau altor violențe și amenințare. Bărbatul a plecat numai că, cu puţin înainte de miezul nopţii, s-a întors în apartament încălcând, în acest fel, ordinul de protecţie potrivit căruia 5 zile nu avea să se întoarcă în domiciliul. Fiica a sunat din nou la 112 în jurul orei 23.00. Oamenii legii l-au găsit pe bărbat în apartament, l-au luat şi l-au dus la audieri.
Pe numele său a fost întocmit un nou dosar, de această dată, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție. În cursul nopții, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ieri, având în vedere că nu este recidivist, bărbatul a fost eliberat sub măsura controlului judiciar. Are de respectat mai multe obligaţii având şi interdicţia de a merge în imobilul unde locuiesc soţia şi fiica.



































