Deşi pentru moment şicanele de la nivel naţional, dintre Ponta şi Antonescu s-au mai liniştit, putem să gândim că au ţinut cont că suntem totuşi în Săptămâna Mare, însă securea războiului nu a fost îngropată. Preşedintele PNL Piteşti, Radu Perianu, admite că există în cadrul USL o stare conflictuală care o să mai dureze, mai ales că vorbim de doctrine diferite şi vor exista mereu divergenţe. Este pregătit oare să intre în opoziţie? “PNL nu s-a născut în USL.
Dacă se rupe, asta e. Am trecut şi prin Guvernare, am fost şi în opoziţie..”, a declarat Perianu, spunând totodată că, în ceea ce-l priveşte, nu este îngrijorat că Uniunea se va rupe. “Noi am făcut această Uniune până în 2016, dar, ca orice construcţie politică poate să dea faliment. Lucrurile la Bucureşti încep să se aplaneze, însă suspiciunile rămân”, a mai comentat Perianu pe baza subiectului.





































