In cursul zilei de joi, la Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Arges au avut loc perchezitii efectuate de catre procuroii Parchetului de pe langa Tribunalul Arges. Acestia au transmis si o informare de presa pentru a lamuri ce anume a condus la verificarile facute in dupa amiaza zilei de joi, 14 ianuarie, la institutia publica de stat. Se vorbeste mai exact de luare de mita in cazul unei angajate a DGASPC Arges, care a si fost retinuta pentru 24 de ore. Astazi se va prezenta in fata judecatorului cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.
“Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, la data de 14.01.2016, au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei MOZĂCEANU LAURA CAMELIA, psiholog în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş şi membru al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor cu Handicap din cadrul aceleiaşi instituţii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. În fapt, s-a reţinut că inculpata Mozaceanu Laura Camelia, în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, pentru facilitarea încadrării în grad de handicap, cu consecinţa obţinerii unei indemnizaţii lunare, a pretins şi a primit de la mai multe persoane diverse bunuri şi sume de bani. În realizarea aceluiaşi scop, inculpata Mozaceanu Laura Camelia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a modificat, fără drept,, datele de înregistrare a solicitărilor de obţinere a indemnizaţiilor de handicap în scopul obţinerii unor plăţi prioritare. În data de 15.01.2016, inculpata Mozăceanu Laura Camelia va fi prezentată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.”, arata informarea Parchetului de pe langa Tribunalul Arges.
SURSA FOTO: Internet




































