Proiecte IMPORTANTE de asfaltare, în comuna Moșoaia

0
1439

Cât mai ajută vremea, în comuna Moșoaia se lucrează pentru asfaltarea unor zone importante ale localității, unele dintre acestea fiind pentru prima dată asfaltate, iar bucuria este cu atât mai mare pentru localnicii din zonă.

Astfel, a fost asfaltat, în satul Dealul Viilor, porțiunea de drum cunoscută sub denumirea de ”drumul bisericii”, pe o distanță de 800 de metri, asta după ce au fost introduse utilitățile, respectiv apă, canalizare și gaze. De asemenea, tot în satul Dealul Viilor, Petrom în colaborare cu Primăria Moșoaia, sunt pe ultima sută de metri cu un proiect de astfaltare important. Vorbim despre un drum de 1 km și 700 de metri de asfaltat. Lucrarea a fost câștigată de firma Comesad, iar la acest moment se lucrează la asfaltarea drumului, după ce s-a decopertat un rând de asfalt, și de asemenea se amenajează podețele și șanțurile. 

Primarul comunei Moșoaia, Florea Ene, ne-a declarat că, la data de 31 octombrie, a fost predat amplasamentul firmei Selca, pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră ale comunei Moșoaia. Este vorba despre un proiect de 1 milion de euro pentru asfaltarea străzii Smeura de Sus, un drum ce se întinde pe o lungime de 3,3 km, de la drumul naţional Piteşti-Drăgăşani până în zona Magic din cartierul Trivale. Proiectul „Modernizare drum comunal DC 154, în comuna Moşoaia, judeţul Argeş” este finanţat  din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, submăsura 7.2. „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, fiind alocate peste 36 de miliarde de lei vechi bani nerambursabili pentru această investiţie. 

LASA UN RASPUNS