În şedinţa de astăzi a Guvernului a fost discutat proiectul normelor metodologice de gestionare a problemei câinilor fără stăpân. Membrii Executivului au amânat însă aprobarea documentului pe motiv că va trebui să mai aibă loc astfel de discuţii, să se încerce îmbunătăţiri, iar ulterior să fie aprobat, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare.
Este vorba mai exact de proiectul de lege prezentat în luna noiembrie ce prevede ca acei câini nou-născuţi cu proprietar să fie identificaţi în 30 de zile de la fătare. Acest lucru trebuie să se întâmple înainte de vânzarea sau scoaterea în spaţii publice a acestora.
De asemenea, în ceea ce priveşte câinii adulţi, cu proprietar, trebuie să se facă acelaşi lucru, însă în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, dar nu mai târziu de 1 martie 2014.
Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi, după data de 1 martie anul viitor, sunt consideraţi ca fiind vagabonzi şi vor fi trataţi conform legii în vigoare. Dacă nu vor fi adoptaţi ori revendicaţi în 14 zile lucrătoare, câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi.





































