Primarul Virgil Baciu își dorește ca ”satul Poienărei să intre pe harta localităților europene civilizate”

0
236

La cea de-a XVI – a ediție a ”Întâlnirii fiilor satului Poienărei”, prezența participanților a fost una record, de ordinul sutelor. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a fost o prezență surpriză la ediția din acest an a evenimentului.

”Întâlnirii fiilor satului Poienărei” s-a desfășurat la Corbi, Poienărei, pe 17 august, unde Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopului Argeșului și Muscelului a oficiat Sfânta Liturghie în biserica satului cu hramul Sf. Cuv. Parascheva. Cei prezenți au avut bucuria să participe cu această ocazie la instalarea noului preot, Samoilă Nicolae Claudiu. Ca o încurajare pentru noua misiune încredințată, Ierarhul argeșean a oferit noului slujitor distincția eparhială ”Crucea Basarabă”. Pentru implicarea în viața comunității, Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, împreună cu Samoilă Constantin, artist plastic, au primit din partea Chiriarhului Eparhiei, distincția eparhială ”Sf. Neagoe Vodă Basarab”. Tot ieri a fost săvârșită slujba parastasului pentru eroii satului care au pierit în cele două războaie mondiale, precum și pentru cei supranumiți ”Haiducii Muscelui” care au făcut parte din rezistența anticomunistă din munții Făgărașului.

Nu au lipsit mâncărurile tradiționale precum pastrama de berbecuț, brânza de burduf și alte delicii culinare produse în gospodăriile din Corbi. Soliști celebri precum Creola Stancu, Maria Man Gheorghe, Nina şi Nicu Spânu au distrat publicul ascultător prezent la eveniment.

Dacă ne iubim țara și neamul, restul vine de la sine. Este ca atunci când îți iubești familia, când iubești pe cineva aproape, încercând să le oferi ceea ce este mai bun, să le fie cât mai bine. Așa este și cu țara aceasta. Așa este și cu satul acesta. Doresc ca de acum încolo, multe ediții să ne reîntâlnim și satul Poienărei și nu numai satul Poienărei, să intre pe harta localităților europene, cele civilizate.”, a declarat primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, la evenimentul de sâmbătă, 17 august.

LASA UN RASPUNS