Primarul Cristian Gentea: Piteștiul înflorește nu doar în culori, ci și în spirit, emoție și prietenie!

0
736

Primarul Pitestiului, Cristian Gentea, se declara mandru ca Simfonia lalelelor a devenit o tradiție vie, iubită de generații întregi, iar Piteștiul înflorește nu doar în culori, ci și în spirit, emoție și prietenie!

Iata ce transmite primarul municipiului Pitesti, Cristian Gentea, la ceas de mare sarbatoare pentru Pitesti, pentru pitesteni:

În fiecare primăvară, Piteștiul înflorește nu doar în culori, ci și în spirit, emoție și prietenie!
Zilele următoare aduc peste 200.000 de vizitatori, din toată țara și din străinătate, care vor trece pragul expoziției florale. Suntem mândri că acest eveniment a devenit o tradiție vie, iubită de generații întregi.
Anul acesta, în 2025, Simfonia Lalelelor se desfășoară în apropierea Floriilor – un simbol în sine. E o ediție care pune accent pe armonie: între om și natură, între generații, între tradiție și inovație. Piteștiul se arată în toată frumusețea lui: oraș european, conectat, viu, dar fidel rădăcinilor sale.
Parada copiilor noștri din 54 de grădinițe, școli și licee a fost însoțită de o noutate: Parada “Flori pe biciclete”, organizată în parteneriat cu Asociația „Bicicleta Verde”, pe pietonala centrală și în Parcul „Lunca Argeșului”.
Simfonia Lalelelor este povestea unei comunități care a înțeles că frumusețea, cultura și respectul pentru natură aduc oamenii împreună.
Este o moștenire care a înflorit în timp, ediție cu ediție, devenind un reper național și internațional.
În acest moment festiv, aduc un omagiu celui care a pus prima notă în această partitură numită Simfonia Lalelelor – domnul doctor inginer Ilariu Isac, „Părintele Simfoniei”, cetățean de onoare al Municipiului Pitești. Îi mulțumim cu respect pentru tot ceea ce a însemnat și continuă să însemne pentru orașul nostrum!
Se cuvine să-i amintim și pe ceilalți doi fondatori ai expoziției naționale de flori: inginerul Mircea Pungoci și primarul Piteștiului din 1978, Valeriu Nicolescu.
Un gând aparte se îndreaptă către delegațiile din orașele înfrățite, ambasadori și reprezentanți internaționali – prietenia nu are granițe, iar prezența dumnealor onorează Piteștiul.
Suntem, de asemenea, onorați de participarea reprezentanților Guvernului și Parlamentului României, ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, ai administrației centrale și județene, ADR Sud Muntenia, colegilor primari, consilierilor județeni și locali.
Le mulțumesc tuturor și îi asigur de întreaga apreciere a comunității pe care o reprezint.
Reverență doamnei Gica Dobrin, prezentă la deschiderea oficială.
Mulțumiri reprezentanților mediului de afaceri piteștean, Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, AOA, mediului sportiv, organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor culturale, educaționale și sociale!
Mulțumesc presei locale pentru parteneriatul statornic și promovarea identității noastre.
Gânduri calde echipei din Primăria Municipiului Pitești, angajaților societăților subordonate și, mai ales, tuturor piteștenilor – sufletul viu al acestui oraș. Fără implicarea, creativitatea și dragostea lor, Simfonia nu ar fi ceea ce este astăzi.”

CITESTE SI: Bucurie, culoare si frumos! Sărbătoarea Orașului Lalelelor a început

LASA UN RASPUNS