Primarul Bogdan Oancea continuă MODERNIZAREA infrastructurii în Bughea de Jos: Strada Gheorghe Dinică intră în reabilitare

0
1477

În comuna Bughea de Jos, administrația locală condusă de primarul Bogdan Oancea își continuă angajamentul ferm pentru dezvoltarea infrastructurii și creșterea calității vieții cetățenilor. În aceste zile, a început modernizarea străzii Gheorghe Dinică, un punct important pe harta locală, atât din punct de vedere al utilității pentru locuitori, cât și al valorii simbolice.

Strada Gheorghe Dinică va fi reabilitată în această perioadă. Este strada pe care marele maestru Gheorghe Dinică o iubea nespus și pe care s-a plimbat în lunga perioadă cât a deținut casa în zonă“, a declarat primarul Bogdan Oancea, evidențiind respectul administrației pentru patrimoniul local.

Reabilitarea străzii vine în contextul unui plan amplu de modernizare a infrastructurii rutiere din comună, însă proiectul tehnic a presupus eforturi considerabile. “Implementarea proiectului a fost dificilă, având în vedere că strada este extrem de îngustă în multe zone și cu o umiditate ridicată. A fost nevoie de lucrări suplimentare, precum degajarea arborilor și vegetației, decolmatarea unui strat de peste 50-70 cm de pământ steril și înlocuirea acestuia cu piatră concasată“, a mai explicat primarul.

CITESTE SI: Pas important pentru infrastructura locală: Podul peste pârâul Brezoiu prinde contur la Bughea de Jos

Prin implicarea directă și constantă a edilului, aceste lucrări complexe au fost coordonate eficient, cu sprijinul constructorilor SC Eurocogen Dâmbovița și SC Group Concif C-Lung, cărora primarul le-a mulțumit public pentru profesionalism și implicare: „Le mulțumesc pentru că au răspuns prompt tuturor cerințelor și au realizat lucrări suplimentare care vor contribui la durabilitatea străzii.

Modernizarea străzii Gheorghe Dinică nu este doar un pas important în infrastructura locală, ci și o dovadă clară a faptului că administrația condusă de Bogdan Oancea rămâne atentă la nevoile cetățenilor și la valorile care dau identitate comunei Bughea de Jos.

LASA UN RASPUNS