Ploi abundente şi vijelii în Bucureşti şi alte 11 judeţe! Argesul este vizat de avertizarea meteo

0
559

Alertă meteo de ploi abundente şi vijelii în Bucureşti şi alte 11 judeţe. Judetul Arges este vizat de prognoza meteo. Ploile vor cădea în cantităţi importante în următoarele ore în Bucureşti şi în alte 11 judeţe din sudul ţării, anunta ANM.

Val de fenomene extreme în toată ţara. Meteorologii au emis alerte cod portocaliu şi cod galben de ploi torențiale cu grindină și vijelii în sudul ţării. Temperaturile continuă să scadă simțitor, în unele regiuni cu mai mult de zece grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ.

În intervalul 7 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 21:00, local în Muntenia va ploua însemnat cantitativ. În nordul și estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare (cu precădere în Muntenia), cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp.

De asemenea, a fost emisă alertă meteo COD PORTOCALIU de ploi abundente pentru intervalul 7 iulie, ora 10:00 – 7 iulie, ora 21:00.

În județele Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu va ploua abundent, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 35…50 l/mp, potrivit ANM.

Sursa: RTV.net

LASA UN RASPUNS